Despre elementul cheie din programele Sfera Business: “Trainerul vine mereu din acelasi film cu participantii!”

February 21st, 2018   •   no comments   

La Sfera Business, noi credem ca este valoros sa facem training pornind de la experienta practica, de business, a trainerului, in domeniile despre care povestim in sala de curs. Aspectul aduce cu sine un intreg sir de consecinte pozitive pentru intreaga experienta de invatare a participantilor, de la eficienta cu care adopta schimbarea pana la modul in care evalueaza interventia, in ansamblu, cu impact direct asupra nivelului de satisfactie fata de companie si de motivatie generala! Cateva explicatii!

florinRolul pe care l-am detinut  cel mai frecvent, in experienta mea de business, a fost de consultant intern sau extern privind nivelul de „engagement” din interiorul echipelor si al companiilor. Oferta de dezvoltare propusa de companii angajatilor a aparut sistematic, in cercetarile pe care le-am realizat pe teren, ca fiind una dintre sursele majore de satisfactie / motivatie. De multe ori am fost dezamagiti sau surprinsi de scorurile relativ mici pe care angajatii le ofereau, desi stiam, din bucataria interna, cat de intens fusese efortul de a le asigura accesul la programe de dezvoltare. De ce, dupa atata efort, continuam sa primim evaluari abia putin peste nota de trecere? Raspunsurile nu puteau sa vina decat … tot de la ei, asa ca am mers inapoi si i-am intrebat, de data aceasta calitativ, discutand deschis, iar apoi am pus totul in contextul unor analize pe intregul ciclu de dezvoltare al unui angajat.

Iata cateva concluzii pe care le incorporam in felul in care punem in practica ofertele de dezvoltare, la Sfera Business.

In primul rand, oamenii apreciaza atunci cand nevoile lor reale de dezvoltare sunt intelese si captate corect si cat mai complet. Oricat ar suna  de paradoxal, de multe ori managerii echipelor par deconectati de la realitatea propriilor echipe; prinsi in valtoarea livrarii de obiective, ei cred ca economisesc timp si energie atunci cand „presupun” niste nevoi de invatare pentru subordonatii lor; in cel mai bun caz le identifica incomplet.

In al doilea rand, nevoile astfel „identificate” par ne-conectate la comportamentele ce determina performanta echipelor la locul de munca. Sau, intr-un caz ceva mai fericit, lipseste explicatia credibila despre modul in care se leaga nevoile de dezvoltare de performanta concreta. Simplu spus, inainte si in timpul trainingului oamenii au nevoie de raspunsuri la intrebari de genul „Mie ce-mi iese daca particip la acest curs?”, si „Cum ma ajuta in munca mea faptul ca petrec acel timp cu niste traineri / consultanti?”

In sfarsit, in timpul experientei de invatare, oamenii care chiar sunt interesati sa se dezvolte, tind sa gandeasca in mod critic, provoaca trainerul, cauta exceptii, incearca sa inteleaga modul in care un concept se aplica in job-ul lor, specific si concret, se tem de consecintele unei schimbari si au nevoie sa experimenteze esecul schimbarii intr-un mediu sigur, prietenos, ori sa invete din greselile altora.

Ce facem, la Sfera Business, pentru a minimiza impactul advers al atator ingrijorari si provocari legitime?

poza articol site

Mai intai propunem un demers sistematic de identificare a nevoilor de training. Experienta relevanta a consultantilor nostri ne ajuta sa intelegem mai usor contextul de business, iar la aceasta adaugam metoda si instrumente de masurare dezvoltate in-house, inca din faza de identificare a nevoilor.

Apoi calibram continutul si interactiunile cursului in functie de contextul concret al viitorilor clienti. Si o facem permanent, inclusiv in timpul cursului, daca descoperim, pe parcurs, elemente ce pot aduce valoare.

Probabil ingredientul principal, care ajuta pe tot parcursul unui proiect, este faptul ca trainerul „vine din acelasi film cu participantii: de aceea insistam pe experienta relevanta si demonstrata, si o consideram drept conditie fara de care nu poti intra in echipa Sfera. Pentru ca, daca ai performat in domeniul despre care vorbesti / facilitezi in sala de curs, stii ce inseamna comportament care ajuta sau care impiedica performanta, stii cum e sa gresesti si ai la indemana exemple si lectii invatate, stii ca nu exista retete doar din carti, ci le aduci in fata participantilor filtrate prin experienta proprie, practica, concreta. Si mai stii ca, de cele mai multe ori, nu tu, cel din fata, esti cel mai bun specialist prezent in sala, si atunci e valoros sa facilitezi aparitia altor povesti si exemple utile, pe care ai capacitatea sa le intelegi.

*material realizat de Florin Glinta – Senior Trainer & Consultant Sfera Business

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *